1 Martie are pentru municipalitatea medieşeană o dublă semnificaţie, pe o parte celebrăm sosirea primăverii, iar pe de altă parte astăzi, dacă ar fi fost printre noi, regretatul primar Daniel Thellmann ar fi împlinit 50 de ani.
În acest sens la Primăria Mediaş s-a ţinut un moment de reculegerea în memoria şi în cinstea celui care a condus destinele acestei urbe timp de 5 ani.
Urmând tradiţia ultimilor ani, acum în calitate de primar, Teodor Neamţu, a oferit cu ocazia zilei de 1 Martie o floare şi un mărţisor angajatelor municipalităţii medieşene.
„Astăzi este 1 Martie, un moment deosebit legat de venirea primăverii, de respectarea tradiţiei româneşti de a oferi o floare şi un mărţişor femeilor, iar având în vedere că aproape 80% din personalul primăriei este reprezentat de sexul frumos, am marcat această zi prin oferirea fiecărei doamne o floare simbol al aprecierii pentru munca pe care o depun în fiecare zi“ a declarat primarul Teodor Neamţu.
„Pe de altă parte, până în acest an, astăzi, sărbătoaream ziua bunului meu prieten Daniel Thellmann, care a plecat prea devreme dintre noi lăsând în urmă multă tristeţe. Astfel după cinci ani a trebuit singur să ofer o floare doamnelor pentru că cealaltă parte a întregului a lipsit“ a continuat edilul şef al Mediaşului.