Direcţia Municipală pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret cu sediul în Mediaş, str. C. Coposu nr. 3 anunţă organizarea licitaţiei publice cu strigare, pentru închirierea următoarelor spaţii:
- un spaţiu cu destinaţia SALĂ FORŢĂ şi VESTIAR în suprafaţă de 123,53 mp situat în incinta Sălii Sporturilor.
Licitaţia se va desfăşura în data de 19.04.2010 ora 10 la sediul Primăriei mun. Mediaş, în sala mică de şedinţe.
- un spaţiu destinat ALIMENTAŢIEI PUBLICE cu TERASĂ ESTIVALĂ în suprafaţă de 137,9 mp situat în incinta Sălii Sporturilor. Licitaţia se va desfăşura în data de 19.04.2010 ora 13 la sediul Primăriei mun. Mediaş, în sala mică de şedinţe.
- un spaţiu cu destinaţia BUFET în suprafaţă de 18,5 mp. situat în incinta Cinematografului „ Mediensis”. Licitaţia se va desfăşura în data de 20.04.2010 ora 11 la sediul Primăriei mun. Mediaş, în sala mică de şedinţe.
- un spaţiu cu destinaţia ALIMENTAŢIE PUBLICĂ cu TERASĂ ESTIVALĂ în suprafaţă de 70,13 mp situat în P-ţa Regele Ferdinand I nr. 1, în curtea Bibliotecii “St. L. Roth”. Licitaţia se va desfăşura în data de 20.04.2010 ora 13 la sediul Primăriei mun. Mediaş, în sala mică de şedinţe.
Procurarea caietelor de sarcini şi depunerea ofertelor de licitaţie se va face în perioada 01.04.2010 -16.04.2010, la Direcţia pentru Cultură et. II, camera 7 din cadrul Primăriei municipiului Mediaş.
Informaţii suplimentare se pot obţine zilnic de la Direcţia pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret, tel. 0269.830321.
Marţi, ora 14.00, va avea loc vernisajul expoziţiei „Natură, creaţie, credinţă“. Vor expune două talente locale, Ioan Borcoman şi Ioan Gogozan. Iubitorii de frumos pot admira icoane pictate pe lemn şi o serie de lucrări de artă realizate din rădăcini de copac.
Expoziţia este cu vânzare şi va rămâne deschisă până în 15 aprilie în Holul Principal al Primăriei Mediaş.
Pentru prevenirea încălcării actelor normative date în competenţă cât şi pentru sancţionarea faptelor antisociale petrecute în raza posturilor s-au desfăşurat următoarele activităţi:
- persoane legitimate - 163
- persoane avertizate verbal şi în scris - 125
- procese verbale de contravenţie - 20
- Leg.61/1991 - 2 - p. v. in valoare de - 900 lei
- Hot.103/2008 - 1 - p .v . in valoare de - 1500 lei
- HCL.166/2009 –17- p. v. in valoare de - 6200 lei
- Suma totală din amenzi pe aceasta perioadă - 8600 lei
- Suma totală din amenzi pe anul 2010 - 57150 lei
Consilierii locali medieşeni se vor întruni luni, 29 martie, ora 16.00, în şedinţa ordinară ce va avea loc în Sala Mare de Şedinţe a Primăriei municipiului Mediaş.
Pe ordinea de zi se regăsesc 40 de puncte. Astfel, consilierii locali medieşeni vor dezbate o serie de proiecte de hotărâri privind: închirierea prin licitaţie publică a unor suprafeţe de teren aparţinând domeniului public al municipiului Mediaş în scopul amenajării unor terase de alimentaţie publică pe perioada estivală a anului 2010, atribuirea unor denumiri de străzi, premierea familiilor cu domiciliul în Mediaş şi satul aparţinător Ighişul Nou care au împlinit sau vor împlini 50 de ani de căsătorie în perioada 01.01.2010 – 30.04.2010, dar şi a persoanelor care au împlinit vârsta de 80 de ani în aceeaşi perioadă, aprobarea listei beneficiarilor de ajutor material constând în tichete sociale în valoare de 100 lei/persoană, cu ocazia Sărbătorilor de Paşte 2010, categoriei de pensionari cu venitul până la 500 lei/lună, aprobarea Proiectului tehnic şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Reabilitarea str. Gravorilor din municipiul Mediaş”, aprobarea Proiectului tehnic şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Amenajări străzi cartier Moşnei, str. Moşnei din municipiul Mediaş”, aprobarea Proiectului tehnic şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Înfiinţare reţea de canalizare ape uzate menajere str. Hula Nouă din municipiul Mediaş”.
Tot în cadrul şedinţei Consiliului Local de luna aceasta primarul municipiului Mediaş îşi va prezenta raportul de activitate pe anul 2009.
Ca în fiecare an în preajma Sărbătorilor de Paşti, municipalitatea medieşeană va premia 27 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie în perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2010, precum şi 94 de persoane care au împlinit vârsta de 80 de ani în aceeaşi perioadă. Festivitatea de premiere pentru persoanele care au 80 de ani va avea loc în data de 30 martie, de la ora 11:00, în Sala Mare de şedinţe a Primăriei, iar cea pentru cupluri va avea loc în 31 martie, de la ora 11:00, la Casa Căsătoriilor.
Premiul va consta într-o diplomă de excelenţă şi o sumă de bani (357 de lei pentru cei care au împlinit 80 de ani şi 600 de lei pentru cupluri).
Primăria Municipiului Mediaş prin Direcţia Municipală pentru Cultură organizează un Bazar de Paşti, în Piaţa Regele Ferdinand, în data de 30 martie între orele 11.00 – 16.00. Bazarul de Paşti este pregătit de elevi ai unităţilor de învăţământ medieşene şi din localităţile învecinate municipiului de pe Târnava Mare.
Cu această ocazie vor fi expuse obiecte spre vânzare realizate de elevi, vor funcţiona ateliere în cadrul cărora elevii îşi vor demonstra îndemânarea în confecţionarea de obiecte cu tematica pascală: încondeiat ouă, realizare de felicitări şi diferite ornamente specifice acestei sărbători religioase.
Întâlnirile cu reprezentanţii taximetriştilor s-au concretizat prin suplimentarea numărului de locuri de parcare dedicate acestora. Comisia de reglementare a traficului din cadrul municipalităţii a identificat mai multe locuri în municipiu unde vor fi amenajate noi locuri de aşteptare pentru taximetre.
„Au fost efectuate în teren verificări din care a rezultat că sunt zone în municipiul Mediaş unde taximetrele se aglomerează precum parcarea de la policlinică sau de la gară. Soluţia găsită şi care a răspuns de altfel doleanţelor taximetriştilor a fost suplimentarea numărului de locuri de aşteptare de la 116 la 158. Spre exemplu la policlinică s-au acordat încă 3 locuri de parcare, la Automecanica s-au creat 10 locuri de parcare pentru taximetre, pe strada Clujului au fost acordate 4 astfel de locuri, iar pe strada I.C Brătianu 6 locuri. Urmează ca în perioada imediat următoare aceste locuri de parcare destinate taximetrelor să fie marcate corespunzător. Municipalitatea a răspuns pozitiv doleanţelor taximetriştilor şi aşteptăm din partea acestora să respecte regulamentul privind desfăşurarea activităţii de taximetrie şi mai ales să presteze un serviciu civilizat, să execute un transport conform normelor în vigoare“ a declarat viceprimarul Floarea Taropa.
Viceprimarul municipiului Mediaş a mai adăugat în cadrul conferinţei de presă că: „Totodată am luat în calcul doleanţa taximetriştilor de a micşora cuantumul iniţial al amenzii pentru cei care nu parchează în locurile autorizate de la 800 la 1000 de lei. Toate cele trei comisii ale Consiliului Local au dat luna aceasta aviz favorabil propunerii ca valoarea acestei amenzii să se încadreze între 300 -500 lei“.
În perioada 25-28 martie 2010 se desfăşoară la Bucuresti în pavilionul ROMEXPO, Târgul de turism la care participa o importantă parte din agenţiile de turism din România .
La această ediţie, Centrul de informare turistica Medias este prezent cu un stand în cadrul căruia sunt promovate atracţiile turistice ale localităţii, ale regiunii, dar în mod special Brandul Mediaşului. Cu aceasta ocazie vor fi distribuite materiale publicitatre şi vor fi oferite detalii de profil, în vederea creşterii numărului de turişti în această regiune.
Joi, 25 martie, va avea loc prezentarea proiecţiei cu titlul „Expediţii româneşti – Aconcagua 2010“. Această prezentare este susţinută de Willhelm C. Schuster şi va avea loc în Sala Mare a Primăriei Mediaş începând cu ora 18.00. Îi aşteptăm pe toţi iubitorii muntelui să participe la acest eveniment inedit!