MUNICIPIUL MEDIAŞ
portalul oficial al municipiului

„Fotograful Unirii“ la Mediaș

„Fotograful Unirii“ la Mediaș

 

Primăria Municipiului Mediaș organizează sâmbătă, 24 noiembrie, începând cu ora 18:00,  spectacolul „Fotograful Unirii“, eveniment susținut de către Teatrul de Artă Deva, în parteneriat cu Institutul Cultural Român. Acest spectacol face parte din suita de manifestări care au rolul să readucă în atenția publicului importanța evenimentului din 1918, fără de care România n-ar fi existat în granițele actuale.

Spectacolul este bazat pe realitate , fotograful Samoilă Mârza fiind identificat prin lucrările sale ca fotograful Unirii. Ideea de bază care călăuzește acest proiect este de a itinera în orașele importante din România, cât și în diverse  capitale europene, povestea fotografului Unirii.

Manifestarea are loc la Sala Traube, iar intrarea este liberă.