MUNICIPIUL MEDIAŞ
portalul oficial al municipiului

1 Iunie 2018

Primăria Mediaș pregătește multe surprize de 1 Iunie pentru copii

Primăria Municipiului Mediaș și-a propus să le ofere copiilor și în acest un ,,Mediaș de poveste’’, organizând în ziua de 1 Iunie 2018, între orele 10.00 – 14.00, în Piața Regele Ferdinand I, o serie de activități pentru a le dezvolta creativitatea și imaginația, promovând totodată sportul prin diferite competiții sportive.

Vor fi pregătite ateliere de creație, expoziții de pictură, demonstrații sportive, spectacole de muzică, dans și teatru.

Ziua Internațională a Copilului va debuta la Mediaș, începând cu ora 10.00, cu inaugurarea celor două expoziții de desene organizate de către Clubul Copiilor din oraș cu temele: ,,Fantezie și culoare’’ și ,,Visurile copilăriei’’.

Cei mici alături de cei mari vor avea ocazia să își vândă jucăriile pe care nu le mai doresc sau pot să facă schimb de jucării cu alți copii în cadrul Târgului ,, Jucăria călătoare’’, pe parcursul celor patru ore în care se va desfășura evenimentul.

Centenarul Marii Uniri va fi marcat prin atelierele de creație și de pictură: atelierul ,,Brățările prieteniei’’, în cadrul căruia copiii vor împleti brățări colorate și le dărui celor dragi și atelierele de pictură pe figurine din gips și pe coli de hârtie. Totodată, vor fi invitați să picteze Cetatea Mediașului în culorile tricolorului, cetate realizată în miniatură și amplasată în Piața Regele Ferdinand I.

În parc se va organiza pentru prima dată ,,Exatlonul lui Miki’’. Copiii cu vârste cuprinse între 7– 12 ani sunt invitați să se înscrie atât online, cât în instituțiile de învățământ la profesorii coordonatori, până la data de 30 mai 2018.

La ora 12.00, pe traseul Turnul Forkesch – Piața Regele Ferdinand I se va desfășura prima Paradă a personajelor de poveste. La această paradă, Albă ca Zăpada, Scufița roșie, Elsa îi invită pe toți copiii să participe costumați în personaje din poveștile îndrăgite și să se bucure împreună de dans și de muzică în Piața Regele Ferdinand I.

O surpriză pentru copii, indiferent de vârstă va fi ,,Maratonul culorilor’’. Participanții îmbrăcați în tricouri albe vor alerga pe Strada I.G. Duca și se opri în fața scenei amplasată în Piața Regele Ferdinand I, acolo unde vor fi așteptați de personajele din poveste și vor fi ,,bombardați” cu o pudră colorată.

Ziua de 1 iunie se va încheia cu un spectacol ,,Poveștile copilăriei’’ susținut de talentele locale. Copiii vor prezenta teatru, demonstrații sportive și de dans. Grupele de interpreți de la Clubul Copiilor vor încânta auditoriul cu piese din repertoriul românesc și internațional. Așteptăm să participe și grupurile de dansatori români, maghiari, sași, rromi pentru a debuta pe scenă în costume populare tradiționale.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Mediaș cu susținerea Romgaz, Transgaz, Generali Asigurări. Parteneri sunt: Clubul lui Miki, IPPON MED Magic of the Dance, Școala de balet, Clubul Copiilor și instituțiile de învățământ din oraș.

Programul va fi următorul:

Ora 10:00 – Deschiderea manifestării

Activități:

Ora 10:05 – 10:15 - Inaugurare expoziții Clubul Copiilor:

  1. Expoziție de desene: Fantezie și culoare – în fața Casei Schuller
  2. Expoziție de desene: Visurile copilăriei – în fața Casei Schuller

Ora 10:15 – 14:00 – Animație stradală

Ora 10:15 – Târg de jucării

Ora 10:15 – Desene pe asfalt

Ora 10:15 – Pictează Cetatea Mediașului

Ora 10:30 –11:30 - Ateliere de creație vis a vis de partide, magazine

Ora 10.30 –11:30 - Atelier: Brățările de prieteniei

Ora 10.30 –11.30 – Atelier: Pictează pe figurine din gips

Ora 10:30 –11:30 - Desene pe șabloane: personaje din poveste și Centenarul Marii Uniri

Ora 10:30 – 11:30 – Concursuri pentru cei mici: Tătici și pitici, mașinuțe, gladiatori

Ora 11:30 – Exatlonul lui Miki – În parc

Ora 12:00 – Parada personajelor din poveste Turnul Forkesch – Piața Regele Ferdinand I – în față la Tratoria

Ora 12.30 –13.30 – Pictură pe față

Ora 12:30 – 13:30 – Baloane modelatoare

Ora 13:45 – 14:00 – Maratonul culorilor – Turnul Fierarilor (Art Cafe) Str. I. G.Duca – Piața Regele Ferdinand I

Ora 12:30 – 13:45 – Spectacol pe scenă ,,Poveștile copilăriei”