MUNICIPIUL MEDIAŞ
portalul oficial al municipiului

3 iunie „Gala Mediaș 750“

Primăria Municipiului Mediaș organizează în data de 3 iunie „Gala Mediaș 750“, invitând toți medieșenii să ia parte la festivitățile organizate cu acest prilej.

Seria manifestărilor este deschisă printr-un simpozion național dedicat sărbătoririi a 750 de ani de atestare documentară. Invitații: dr. Mihai Chiriac, dr. Răzvan Mihai Neagu, dr. Constatin Ittu, prof. Helmuth Julius Knall, dr. Alexandru Hudițeanu, dr. Gudrun- Liane Ittu, dr. Dionisie Marian Turcu și drd. Dionisie Vladimir Turcu, dr. Nicolae Teșculă, dr. Alexandru Bucur și dr. Vasile Mărculeț, ing. Liviu Pintican Juga, Mircea Hodârnău, dr. Viorel Ștefu, prof. Angela Păucean, istoric Dan Ramf și prof. Ion Mihai Ionescu vor susține comunicări despre istoria Mediașului. Simpozionul va avea loc la Casa Schuller, începând cu ora 10.00.

 Tot în cadrul „Galei Mediaș 750“, Muzeul Municipal găzduiește o expoziție de cartografie, unde vizitatorii pot vedea elemente ale evoluției urbanistice a orașului Mediaș. Această expoziție este realizată în colaborare cu Arhiva Primăriei Mediaș și Asociația Locului Natal Mediaș.

Pe parcursul întregii zile, medieșenii sunt invitați să afle misterele unei legende locale, expuse publicului larg în cadrul expoziției „Renașterea unei legende - Caspari Mediaș“, la Casa Schuller.

Parada costumelor medievale și a porturilor populare românești, maghiare, săsești și ale romilor va anima burgul medieval în seara zilei de 3 iunie, creând o atmosferă de poveste, care ne va duce înapoi în timp dincolo de zidurile, legendele și simbolurile orașului. 

Seara aniversară va fi marcată în Piața Corneliu Coposu, printr-un concert extraordinar, avându-i ca invitați speciali pe Cosmina Fulea, Delia și Direcția 5 & Alina.