MUNICIPIUL MEDIAŞ
portalul oficial al municipiului

Declarația Primarului Municipiului Mediaș din data de 25 martie 2020

„În acest moment, pe plan local atenția noastră se îndreaptă în două mari direcții:

  1. Prima este gestionarea situației celor izolați la domiciliu, a medieșenilor care s-au întors din străinătate în această perioadă. Prin Direcția de Asistența Socială am luat numeroase măsuri pentru a avea o evidență cât mai precisă a acestora, dar și de a răspunde prompt nevoilor lor

a. În acest sens, le cer tuturor celor care s-au întors în ultimul timp din străinătate să rămână în izolare la domiciliu și să sune în caz de nevoie la Direcția de Asistență Socială, la numărul de telefon făcut public (0758/028195). Instituțiile militarizate abilitate au în această perioadă dreptul de a-i legitima pe toți cetățenii care se află în spațiile publice și, dacă se consideră necesar, să îi trimită în izolare instituționalizată.

b. Orice medieșean care cunoaște persoane întoarse recent din străinătate și care nu respectă regulile de izolare la domiciliu este rugat să sune de îndată la Poliția Locală din Mediaș sau la Direcția de Asistență Socială, la numerele de telefon făcute public (0269/841394; 0758/028195).

c. Tot în acest sens, am apelat la toate unitățile de cazare de pe raza municipiului Mediaș  și le-am solicitat conform  HG 201 din 18 martie 2020 punerea la dispoziție a unor spații de locuit pentru persoanele care au nevoie de cazare pe perioada izolării,  a izolării instituționalizate sau a carantinei. Vreau să le mulțumesc celor care ne sprijină în acest demers. În același timp, constat cu tristețe că există societăți care preferă să renoveze și practic să ne întoarcă spatele, hotărând să nu sprijine comunitatea medieșeană în aceste clipe grele.

 

  1. Un alt obiectiv extrem de important pe care îl avem în această perioadă este derularea de acțiuni de informare și sprijin a persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani, care nu au susținători legali sau vreo altă formă de ajutor.

 

a. Am demarat o acțiune de informare a cetățenilor. Astfel, la fiecare scară de bloc vor fi afișate informații de interes general valabile în această perioadă.

b. În urma apelului nostru, prin care am solicitat implicarea societății civile de a veni în sprijinul persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani, fără susținători sau altă formă de ajutor, am observat cu bucurie ca medieșenii sunt dispuși să ajute în această perioadă dificilă.

c. Am creat un telefon verde care poate fi apelat gratuit de către orice persoană cu vârsta de peste 65 de ani care are nevoie de ajutor.

 

Pe lângă toate aceste măsuri, vă fac cunoscut faptul că, respectând legislația actuală în vigoare:

  1.  Am dat o decizie pentru interzicerea staționării în parcuri , locuri de joacă, spații de recreere și terenuri de sport aflate în aer liber sau în incintă.
  2. Am trimis o adresă către Administrația pieței prin care am solicitat luarea tuturor măsurilor necesare pentru a respecta distanța socială de minimum 1,5 metri dintre comercianți , producători agricoli si cumpărători
  3. Intuind  măsurile care au fost luate prin Ordonanța militară 3, am modificat deja graficul de transport public al operatorului SC Meditur SA. Acesta este  afișat în stații.
  4. Vreau să vă mai informez că în acest moment Spitalul Municipal Mediaș este desemnat de către Ministerul Sănătății și DSP ca fiind Spital Suport pentru pacienți noncoronavirus. Cazurile de coronavirus vor fi preluate de Spitalul Județean Sibiu.

Consultațiile din Ambulatoriu (policlinică) au fost suspendate pentru 14 zile, conform ordinului 74527/23.03.2020 al secretarului de stat Raed Arafat.

Personalul Spitalului va lucra în ture conform indicațiilor ministerului, pentru a asigura rezerva de personal.

Depunem toate eforturile pentru aprovizionarea Spitalului cu materialele de protecție necesare.

 

  1. În final, țin să precizez că aceste măsuri sunt luate nu pentru a îngrădi drepturile democratice ale cetățenilor, ci pentru protejarea noastră, a tuturor, pentru revenirea într-un timp cât mai scurt la starea de normalitate, așa cum o cunoaștem noi“