MUNICIPIUL MEDIAŞ
portalul oficial al municipiului

Invitație la Maial

Primăria Municipiului Mediaș organizează în data de 1 mai 2023 serbarea câmpenească „Maial“. La fel ca în fiecare an, cântecul și jocul popular vor anima acest eveniment folcloric de excepție, care se va desfășura la Barajul Ighiș, începând cu ora 11:00.

Medieșenii sunt așteptați să petreacă sărbătoarea primăverii și a Zilei de 1 Mai în compania renumiților interpreți: Maria și Mihai Nemeș, Ciprian și Mihaela Istrate, Ramona și Petrică Vița, Adina Roșca și Cătălin Doinaș, Robert Târnăveanu, Alexandru Pop. 

Alături de aceștia, la eveniment vor fi prezenți soliștii vocali și ansamblurile folclorice ale zonei Târnavelor: Costel Popa, Cosmina Fulea, Emilia Muntean, Aurelian Suciu, Dan Filuț Tabără, Diana și Bianca Crețu, Aurica Bacea, Alin și Natalia Matyas, alături de Ansamblurile  folclorice ,,Târnavele“ și ,,Muguri de pe Târnave“ din Mediaș.

Spectacolul folcloric se va bucura, de asemenea, de prezența Ansamblului artistic profesionist ,,Rapsodia Călimanilor“ din Toplița și a Grupului instrumental ,,Ceterașii de pe Câmpie“.