MUNICIPIUL MEDIAŞ
portalul oficial al municipiului

Consultare publică

Primăria municipiului Mediaș inițiază procedura de consultare publică, în conformitate cu prevederile Legii 52/2003 privind transparența decizională, referitoare la propunerea de modificare și completare a „Regulamentului privind  Normele pentru Lucrările Tehnico - Edilitare și de Construcții care se desfășoară  pe Domeniul Public sau Privat al Municipiului Mediaş“, aprobat prin HCL nr. 57/2013.

Persoanele interesate sunt invitate până în data de 10 martie 2017 să depună, în scris, opiniile și sugestiile cu valoare de recomandare pe marginea proiectului supus consultării indicând în concret articolul și/sau articolele la care se face referire. Propunerile sunt așteptate pe mailul primăriei:  primaria@primariamedias.ro sau la sediul Centrului de Informare pentru Cetățeni din cadrul Primăriei Mediaş.