MUNICIPIUL MEDIAŞ
portalul oficial al municipiului

Copiii sărbătoresc Mediașul de poveste de 1 iunie

Primăria Municipiului Mediaș organizează în data de 1 iunie, începând cu ora 11.00, în Piața Regele Ferdinand I, activități cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului.

Sunt pregătite ateliere de creație literară și artistică, dansuri medievale și expoziție de arme medievale, demonstrații sportive, dansuri de societate, expoziții de pictură și multe alte surprize pentru copiii de toate vârstele din orașul nostru.

Astfel, în zona Casei Schuller, deschidem atelierul de creaţie artistică, unde fiecare participant va deschide uşa spre lumea poveştilor, pentru a se întâlni cu personajele preferate precum Cenuşăreasa, Scufiţa Roşie, Anna şi Elsa, Doctoriţa Pluşica, Prinţesa Sofia, Trollii şi Prinţesa Moana Waialiki. Acestea vor prinde viaţă, datorită culorilor pe care copiii le vor aplica pe şabloanele special pregătite pentru ei, fie cu pensule şi acuarele, fie cu ajutorul creioanelor şi a cretei colorate.

Copiii vor putea participa la atelierele de origami, unde vor experimenta tehnica plierii hârtiei colorate și vor confecționa obiecte, modele și forme decorative abstracte cu sprijinul voluntarilor.

Cu săbiile de hârtie în mână, decorate în atelierul de origami, copiii vor lua cu asalt Cetatea Mediaşului, realizată în miniatură. După ce vor reuşi să o cucerească, cei mici vor scoate din teacă, pensule şi acuarele şi vor picta pe zidurile cetăţii, cele mai interesante momente ale zilei de 1 iunie.

Împreună cu prietenii, cei mici se vor îndrepta spre locul în care vor avea posibilitatea să scrie despre domniţe şi cavaleri pe un banner intitulat: Mediaşul de poveste. Totodată, copiii  vor participa la un joc în care să înveţe despre regulile realizării unei poveşti în 750 de cuvinte.

Ordinele cavalereşti din Mediaş îi vor întâmpina pe spectatori cu demonstraţii de mânuire a armelor, iar domniţele şi  doamnele de la Curtea domnească îi vor iniţia pe cei care s-au înscris din timp la atelier, în tainele dansului medieval. Cei mai mari dintre participanţi vor învăţa alături de Ordinul Cavalerilor de Mediaş şi de Paladinii de Terra Medies cum să realizeze un hrisov şi să aibă propriu lor sigiliu. Fetiţele vor proba rochiţe din timpuri demult uitate şi se vor fotografia la panoul amplasat în Piaţa Regele Ferdinand I, pentru a avea o amintire frumoasă într-un cadru de poveste.

Personajele Disney se vor plimba printre copii, realizând diverse jocuri pentru ei, prin care copiii vor avea ocazia să-şi facă prieteni noi într-o activitate care le dezvoltă comunicarea.

În ziua de 1 iunie sunt invitaţi să îi încânte pe medieşeni, sportivii de performanţă ai Cluburilor: Puma Club Sibiu, IPPON MED şi Magic of the Dance.

Aproape 1000 de copii îşi vor expune lucrările artistice în Piaţa Regele Fedinand I, în cadrul expoziţiilor de desene (Proiectul ,,Înflorim Europa”), de fanioane, de personaje de poveste şi de creaţii literare.

Organizatorii îşi propun ca Ziua Internaţională de 1 iunie să fie o zi de care orice copil să-şi amintească cu plăcere, aşezând cu grijă în cutia cu amintiri un souvenir cu emblema Mediaş 750 şi să înţeleagă povestea oraşului medieval în care s-a născut.