MUNICIPIUL MEDIAŞ
portalul oficial al municipiului

Închiderea circulației rutiere la trecerea la nivel (bariera) de pe strada Brateiului pentru lucrări ale CFR SA

Închiderea circulației rutiere pentru lucrări ale CFR SA

 

            Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.“ S.A. va efectua în perioada 21 - 22 iulie 2023 lucrări de reparații ale căii ferate în municipiul Mediaș, la trecerea la nivel (bariera) de pe strada Brateiului. Pentru executarea acestora, circulația rutieră pe strada Brateiului va fi închisă în zilele menționate, pe timpul nopții, în intervalul orar 22:00 – 05:00.

            Potrivit comunicatului transmis de către Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.“ S.A., pe perioada desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi deviată pe rute ocolitoare, după cum urmează:

            - pentru autoturisme, traficul rutier va fi deviat prin str. Brateiului - str. Alexandru Vlahuță – str. Gheorghe Lazăr – str. Mărășești – str. Hermann Oberth

            - pentru camioane, ruta ocolitoare va fi DN 14 – DJ 142F – DJ 142E – Dârlos – DJ 142A, - str. Baznei – str. Nucului – str. Govora – str. Titus Andronic – str. Gării – Șoseaua Sibiului.