MUNICIPIUL MEDIAŞ
portalul oficial al municipiului

Plan de acțiune și măsuri concrete pentru atenuarea schimbărilor climatice la nivelul municipiului Mediaș

Plan de acțiune și măsuri concrete pentru atenuarea schimbărilor climatice la nivelul municipiului Mediaș

 

 Problematica schimbărilor climatice și impactul acestora asupra mediului înconjurător sunt teme de larg interes, care își pun amprenta asupra dezvoltării comunităților umane și ridică o serie de provocări cu care ne confruntăm atât la nivel național dar și regional și local.

 Primăria municipiului Mediaș, va participa, în perioada următoare, la elaborarea unor studii și a unui plan de măsuri specifice, în cadrul unui amplu proiect derulat la nivel județean, intitulat ,,Schimbări climatice – Plan de acțiuni pentru atenuarea și măsurile necesare pentru adaptare în județul Sibiu’’, în valoare de 600.000 de lei, finanțat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

 În cadrul conferinței de lansare a proiectul, la care a participat Primarul municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman, alături de alți factori decidenți la nivel județean și național, au fost anunțate obiectivele concrete și principalele activități din cadrul acestui proiect, din care amintim: elaborarea a două studii climatice dezvoltate la scară locală pentru municipalitățile Mediaș și Sibiu și planuri de acțiune pentru atenuarea schimbărilor climatice, identificarea măsurilor de adaptare la schimbările climatice, elaborarea unui Ghid de bune practici care să vină în sprijinul celorlate comunități locale din județ și din țară.

 Un aspect deosebit de important în reușita acestui proiect îl reprezintă opiniile și sugestiile dumneavoastră, în calitate de cetățeni ai municipiului Mediaș, referitoare la aspectele mai sus amintite. Opiniile formulate prin intermediul chestionarului pe care vi-l propunem vor sta la baza elaborării planurilor măsurilor de atenuarea și adaptarea la schimbările climatice. Formularul poate fi completat on line accesând https://forms.gle/iTNtb3JHHVsiz3pF7.

 Contăm în mod deosebit pe sprijinul dumneavoastră și pe implicarea întregii comunități medieșene în găsirea celor mai bune soluții pentru ca scopul acestui proiect să fie atins și, în acest fel, să oferim împreună o șansă pentru o viață de calitate generațiilor viitoare.