MUNICIPIUL MEDIAŞ
portalul oficial al municipiului

Târg de Paște la Mediaș

 Peste 1500 de copii de la școlile gimnaziale și grădinițele din municipiul Mediaș au participat joi, 14 aprilie 2022, la tradiționala manifestare intitulată „Târgul de Paște“. Evenimentul, organizat de către Primăria Municipiului Mediaș, s-a desfășurat începând cu ora 10:00, în Piața Regele Ferdinand I, cei mici pregătind numeroase momente artistice cu cântece, dansuri, poezii, standuri cu produse tradiționale, expoziții tematice cu vânzare.

 Alături de cadrele didactice din unitățile de învățământ, copiii au confecționat felicitări și ornamente specifice acestei sărbători, au încondeiat ouă și au participat la diferite întreceri sportive și jocuri distractive.

 O parte importantă a evenimentului a fost parada costumelor de primăvară, în cadrul căreia ținutele deosebite ale copiilor au putut fi admirate în Piața Regele Ferdinand I.

 La finalul manifestării, toți participanții, mari și mici, au fost răsplătiți cu diplome și cadouri dulci din partea Primăriei Municipiului Mediaș.