MUNICIPIUL MEDIAŞ
portalul oficial al municipiului

Municipiul Mediaș va găzdui Cupa Națională XCE-XCO

La sfârșitul acestei luni, în perioada 26-28 mai, în Mediaș, în frumoasa zonă Binderbubi, se va desfășura competiția „Mediaș XCE&XCO ediția a II-a – 2023".  Organizatorii competiției sunt Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură și Clubul Sportiv Municipal Mediaș, în parteneriat cu Federația Română de Ciclism (FRC), Asociația Mediaș 750 de Ani și Asociația de Turism și Ecologie DIANTHUS, alături de parteneri și sponsori.

Mediaș XCE&XCO este un concurs Olympic Cross Country (XC) pentru adulți și copii care, datorită tehnicității ridicate, este destinat exclusiv persoanelor legitimate la Federația Română de Ciclism.

Traseele XCE (Cross Country Eliminator) și XCO (Olympic Cross Country) sunt special amenajate în zona Binderbubi, pe un circuit închis, cu diverse obstacole artificiale și naturale, fiind pregătite bucle de diverse lungimi ce vor fi parcurse în funcție de categoria de vârstă și nivelul de experiență al participanților. Cea mai scurtă buclă este de 550 m, iar cea mai lungă de 3,6 km. Traseul este unul spectaculos care combină zona de pădure umbroasă cu o vale însorită, presărat cu urcări susținute și coborâri abrupte în râpe, treceri peste bușteni, contrapante, dropuri, poduri, rampe, săritori, poteci cu rădăcini și zone denivelate de piatră (rockgarden), special amenajate, care vor pune abilitățile și atenția concurenților la încercare.

Categoriile diversificate de vârstă pentru masculin și feminin sunt clasificate conform regulamentului FRC și încep de la vârste de 5 ani până la 18 ani, la copii, și de la 19+ până la 50+, pentru adulți.

Informații legate de regulament și înscrieri se pot găsi pe site-ul competiției https://xco.csmmedias.ro și pe pagina de facebook a Clubului Sportiv Municipal Mediaș https://www.facebook.com/CSMunicipalMedias/.

Așadar, medieșenii sunt invitați să urmărească un concurs extrem de dinamic, cu sărituri și traversări spectaculoase, să îi încurajeze pe concurenti și să de bucure de natură și de o priveliște minunată asupra orașului nostru.

Datorită localizării concursului, în perioada menționată, în zona străzii Plopului, în direcția Fermei „Trei Stejari” și după Hotelul Mercur (fostul hotel Binderbubi), vor exista o serie de restricții de trafic, menite să asigure desfășurarea competiției în condiții de siguranță atât pentru participanți cât și pentru spectatori. În acest sens, organizatorii recomandă folosirea zonelor special amenajate și semnalizate pentru parcarea autoturismelor.

Primăria Municipiului Mediaș a înființat în anul 2022, în cadrul Clubului Sportiv Municipal, secția de ciclism, coordonată de Attila Szakacs. Secția are acum un număr de 20 sportivi legitimați și a avut deja primele rezultate pozitive la Avrig unde, la competiția „Triada MTB”, medieșenii au adus acasă 6 trofee de câștigători la diverse categorii.

 „Întotdeauna am susținut atât sportul de performanță cât și sportul de masă. Consider că municipiul Mediaș poate fi așezat pe harta ciclismului din țară, avem deja competiții sportive apreciate în rândul cicliștilor, precum Medias Bike Marathon, avem trasee amenajate și bine întreținute dar și împrejurimi care oferă  un cadru natural care favorizează organizarea acestora.

Succesul primei competiții Mediaș XCO, din 2021 mi-a confirmat că atât în Mediaș cât și în toată țara există o dorința de a performa în domeniul ciclismului. Înființarea secției de ciclism în cadrul Clubului Sportiv Municipal a venit ca răspuns a numeroaselor solicitări din partea medieșenilor de a susține copiii talentați din Mediaș, care fac performanță și care reușesc să obțină rezultate bune la competiții.

Mulțumesc partenerilor, sponsorilor și voluntarilor care depun un efort deosebit pentru amenajarea traseul specific competițiilor XCO. Îmi doresc ca pe viitor acest traseu să fie unul permanent și întreținut, astfel încât să ofere o oportunitate de antrenament pentru secția de ciclism din cadrul CSM Mediaș, dar și pentru alte cluburi care își vor putea organiza cantonamentele în Mediaș”, a declarat primarul municipiului Mediaș, domnul Gheorghe Roman.