MUNICIPIUL MEDIAŞ
portalul oficial al municipiului

Gala de deschidere a evenimentelor dedicate „Mediaș 750“

La sărbătorirea a 750 de ani de atestare documentară, Primăria Mediaș dorește să creeze o atmosferă de sărbătoare în municipiu, invitând toți medieșenii să ia parte la festivitățile organizate cu acest prilej. „Gala Mediaș 750“ reprezintă un amplu calendar cu activități care își propun să anime burgul medieval, astfel încât fiecare dintre noi să se regăsească într-unul dintre evenimentele cuprinse în  agenda culturală.

 În data de 3 iunie, seria manifestărilor este deschisă printr-un simpozion național dedicat sărbătoririi a 750 de ani de atestare documentară, la care sunt invitați profesori și personalități din plan local și național, care vor susține comunicări despre  istoria Mediașului. De asemenea, ziua este marcată de o expoziție de cartografie desfășurată în cadrul Muzeului Municipal Mediaș, dar și prin prezentarea unui brand local - „Renașterea unei legende - Caspari Mediaș“. Burgul medieval va fi animat de o paradă a timpurilor și breslelor medieșene, care aduce în prim plan culorile și simbolurile cu care Mediașul s-a evidențiat în cei 750 de ani.

Seara aniversară va fi marcată în Piața Corneliu Coposu, prin prezentarea filmului „Mediaș 750“, peliculă care face cunoscute frumusețile orașului: monumentele istorice, zidurile cetății, turnurile și bisericile fortificate, dar și printr-un concert extraordinar, avându-i ca invitați speciali pe  Delia și Direcția 5.

Mulțumim tuturor colaboratorilor care sunt alături programului cultural  Mediaș 750, instituțiilor de învățământ și societăților.

Începând din 3 iunie și până în 13 august, îi invităm pe toți medieșenii să ia parte la manifestările dedicate sărbătoririi a 750 de ani de atestare documentară.